.

Boală rară: îşi bate soţia doar în somn

Publicat de Criss miercuri, noiembrie 19, 2008

Gentle Derek Barfoot, un fost lunetist în armata britanică, de 75 de ani, suferă de parasomnie, o boală ieşită din comun care îl face să se comporte agresiv în timp ce visează. În repetate rânduri, soţia sa, Elaine (47 de ani), a fost luată la pumni de acesta în timpul somnului. Speriată, femeia a hotărât să nu mai doarmă în acelaşi pat cu partenerul de viaţă.

Gentle Derek şi Elaine Barfoot au trăit fericiţi, timp de şase ani, în localitatea Gosport (în apropiere de Portsmouth, Marea Britanie), până când el s-a îmbolnăvit. Prima sa manifestare ciudată a avut loc în urmă cu vreo patru luni.

S-a întâmplat într-o noapte, în timp ce dormeau amândoi în patul conjugal din dormitor. Derek a avut un coşmar, în care se făcea că era urmărit de un individ înarmat cu un cuţit. Fără să conştientizeze ce face, în timp ce încă dormea, şi-a atacat soţia, ca şi când aceasta ar fi fost agresorul din vis, ajungând aproape să-i zdrobească braţul.

Au urmat alte agresiuni în timpul coşmarelor, care îl transformau pe blândul şi liniştitul Derek într-un monstru. Speriată, soţia a ascuns toate cuţitele din casă de teamă ca acesta să n-o înjunghie într-o noapte. Ulterior, a hotărât să nu se mai culce în acelaşi pat cu bărbatul său.

Doarme singură în dormitor, iar pentru el a instalat un pat în bucătărie. L-a dus la nenumăraţi medici, care nu au reuşit să îl trateze. Medicul de familie, David Chivers, spune că nu a mai întâlnit un astfel de caz în 20 de ani de activitate.


Reacții: 

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com