.

Getii in izvoarele antice

Publicat de Criss miercuri, noiembrie 19, 2008

În secolul XVIII şi începutul secolului XIX interesul istoricilor pentru istoria şi civilizaţia tracilor, mai ales ramura nordică, a fost subordonat culturii greceşti, deoarece din lipsă de izvoare (scrise, epigrafice, arheologice) ei i-au considerat pe tracii nordici ca fiind nişte barbari, împrumutând de la greci elemente de artă sau religie, cum ar fi cultul lui Dyonisos. În 1880 Grigore Tocilescu shiţează o prezentare a Daciei înainte de romani, cu ajutorul izvoarelor scrise şi epigrafice, dar şi cu puţinele izvoare arheologice de care dispunea la vremea lui. Însă putem spune că prima sinteză istorică şi arheologică de mari proporţii despre ramura nordică a tracilor a fost realizată de marele istoric Vasile Pârvan, în opera sa Getica, apărută în 1926. Eforturile lei Pârvan (îndemnul lui a dus la cercetări sistematice în davele geto-dace) au fost continuate de către elevii lui cum ar fi: G. Mateescu, R. Vulpe, V. Dumutrescu, Gh. Ştefan, I. Nestor, etc. Au fost realizate săpături pentru descoperirea cetăţilor geto-dace în toate regiunile ţării : Tinosu (Prahova), Poiana pe Siret (Galaţi), în munţii Orăştiei – Sarmizegetusa Regia, Popeşti pe Argeş (Ilfov), Covasna şi Jigodin în Transilvania răsăriteană, Pecica în cea apuseană, etc. Desigur nu trebuie să trecem cu vederea nici contribuţiile unor oameni de ştiinţă străini, precum S. Casson (1926), L. Rey (1921 şi 1932) şi W. Heurtley (1939). Despre tracii nordici, principala populaţie ce locuia în spaţiul carpato-danubiano-pontic, izvoarele scrise relatează destul de târziu, cele mai vechi referiri ale scriitorilor antici la geografia acestor ţinuturi provenind de la Hecateu, Herodot şi Tucidide, conţinând informaţii din secolele VI – V î. Hr. Astfel, bazându-ne pe interpretarea surselor antice, putem vorbi până în secolul I î. Hr. despre geţii de la Dunăre de Jos. Termenul de geţi a fost folosit de autorii greci şi latini pentru a desemna, în scrierile lor, sub denumirea de geţi triburile de pe cursul inferior al Dunării, de la Carpaţi până la Balcani. După cum ne spune Strabon, “dacii au aceeaşi limbă ca şi geţii”, ei nefiind două neamuri înrudite, ci unl singur, numit de greci geţi şi de romani daci. Aceştia sunt bine cunoscuţi de eleni, deoarece se mută de o parte şi de alta a Istrului, şi datorită faptului că s-au amestecet cu tracii şi misii. Tiburile trace, din care făceau parte şi geţii, ocupau un spaţiu vast, învecinându-se la nord cu triburile germanice, la nord – est cu cele slave, la vest cu triburile germanice şi celtice, la est cu triburi cimeriene şi scitice, iar la sud cu triburile ilirice şi cu grecii. Este foarte posibil ca cele mai multe dintre informaţiile vechi despre geţi să se fi pierdut de-alungul timpului. Primele informaţii scrise despre aceştia le găsim în lucrarea intitulată Înconjurul pământului, a lui Hecateu din Milet, născut pe la jumătatea secolului al – VI- lea î. Hr., însă din care au rămas doar fragmente. Într-unul din aceste fragmente sunt consemnate de către autor două triburi, crabyzii şi trizii, ce locuiau în sudul Dobrogei. Aceste triburi vor mai fi pomenite şi în scrierile altor scriitori greci ca făcând parte din neamul geţilor. În acest nod geţii îşi fac apariţia în istoria scrisă. Cele mai importante informaţii a izvoarelor scrise greceşti ne sunt oferite de către “părintele istoriei” Herodot, care, în lucrarea sa intitulată Istorii, pe lângă o serie de rituri şi obiceiuri ale geţilor şi sciţilor, menţionează o serie de hidronime care sunt localizate pe teritoriul locuit de geţi : Maris, “cel care izvorăşte din ţara agatârşilor.” , identificat cu Mureşul ; Porata, identificat cu Prutul ; Tiarantos, identificat cu Siretul ; Araros, identificat cu Buzăul ; Naparis, identificat cu Ialomiţa ; Ordessos, identificat cu Argeşul ; Aluta, identificat cu Oltul, şi Tibiscus, identificat cu Timişul. Despre teritoriile din stânga fluviului, Herodot scrie că nu s-ar putea spune ce oameni locuiesc. În viziunea lui, tot ţinutul de la nord de Dunăre “se arată a fi pustiu şi de o întindere nesfârşită”. Scriitorul menţionează spusele tracilor cum că ţinutul este stăpânit de către albine. Însă, Herodot nu dă crezare acestor vorbe spunând că albinele îndură cu greu frigul. El este de părere că ţinuturile aflate sub constelaţia Ursei, nu pot fi locuite datorită frigului. Tot Herodot în lucrarea sa Istorii, narează evenimente de istorie politică a geţilor şi dacilor, şi anume, el se referă la expediţia regelui persan Darius I (521-486) împotriva ilor de la nord de gurile Dunării. Cel mai probabil expediţia lui Darius I a avut loc în 514 î. Hr., după cum sugerează majoritatea cercetătorilor. În acest context sunt menţionaţi geţii din Dobrogea, care s-au opus regelui persan. Triburile tracice din Salmydessos şi cele care ocupau “ţinutul aşezat mai sus de oraşele Apolonia şi Mesembria” (scirmiazii şi nipseenii), s-au supus fără a opune rezistenţă. Geţii, “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” s-au opus armatei persane, însă Darius, “înainte de a ajunge la Istru”, i-a învins pe aceştia iar după înfângera lor “geţii urmară restul armatei persane. Un alt scriitor grec, Tucidide, ne relatează în opera sa Războiul peloponesiac despre teritoriul locuit de geţi. Asemenea lui Herodot, acesta îi plasează pe geţi dincolo de munţii Haemus (Balcani), până la Pontul Euxin (Marea Neagră), învecinându-se cu sciţii. Aceşti geţi se aflau sub autoritatea regelui odris Sitalces, căruia îi furnizau călăreţi. Statul odris se întindea până la gurile Dunării, închizându-I pe toţi geţii din Dobrogea şi de la sud de fluviu. Este foarte probabil că în secolul al – VI- lea î. Hr., în urma slăbirii puterii odrişilor mai ales după moartea regelui Cotis I în anul 395 î. Hr. geţii de la nord de Balcani să-şi fi câştigat independenţa. Din cele relatate de către Herodot şi Tucidide, limita sudică a teritoriului ocupat de triburile getice, era formată din culmea nordică a munţilor Balcani. Însă ei cunoşteau doar oe geţii de la Dunărea de Jos. Începând cu secolul al IV – lea î. Hr. avem informaţii şi despre geţii din nordul Dunării, cu prilejul expediţiilor macedoniene. Prima informaţie precisă despre geţii din stânga Dunării o avem de la Ptolemeu, regale de mai târziu al Egiptului, întemeietorul dinastiei Lagide, care l-a însoţit în anul 335 î. Hr. pe Alexandru Macedon în expediţia sa împotriva tribalilor şi geţilor. Relatările lui Ptolemeu au fost păstrate în opera lui Arrian, scriitor grec din secolul al II –lea d. Hr. ce a ocupat diferite demnităţi în Imperiul Roman. Pornind pe firul naraţiunii lui Arrian aflăm că oastea macedoniană, formată din 30000 de soldaţi, trece pe lângă oraşul Philippi, apoi pe lângă masivul Orbelon, după care trece râul Nestos, şi după zece zile ajunge în munţii Haemus unde are loc prima confruntare cu tracii, aceştia încercând cu ajutorul căruţelor de luptă prăvălite de pe munte să destrame formaţia falangei, însă Alexandru contracarează cu abilitate. Modificându-şi planul iniţial Alexandru renunţă la debarcarea pe ostrov, îndreptându-şi atenţia asupra geţilor se pe malul Nordic. Cu ajutorul corăbiilor de pe fluviu, dar şi a monoxilelor care erau din belşug “deoarece locuitorii zonei le foloseau la pescuitul în Istru sau când merg unii la alţii pe fluviu” , dar şi cu ajutorul unor burdufuri umplute cu paie Alexandru trece Dunărea noaptea, împreună cu 1500 de călăreţi şi 4000 de pedestraşi, înaintează dealungul fluviului prin holdele de grâu , şi îşi organizează armata în două corpuri : pedestrimea care forma falanga şi cavaleria pentru a apăra flancul stâng alo falangei. La început geţii acceptă lupta în camp deschis, dar mai apoi se refugiază într-o aşezare fortificată la o parasangă de Istru. aceştia abandonează fortificaţia fără luptă, pentru a nu fi încercuiţi, deoarece “fortificaţia nu era bine întărită”. Pe la 300 î. Hr. ălnim pe geţii din Câmpia Munteană uniţi într-o mare uniune de triburi. Acum scriitorul antic Diodor din Sicilian e relatează în lucrarea sa Bibleoteca istorică că geţii conduşi de Dromichete reuşesc să înfrângă în două rânduri expediţiile lui Lisimach, întreprinse la nord de Dunăre şi reuşesc să îl ia prizonier pe fiul acestuia, Agatocles, şi mai apoi chiar pe el ducându-l în cetatea Helis. Însă, plin de înţelepciune, Dromichete îi cruţă viaţa lui Lisimach, chiar îl eliberează, primind în schimb prietenia regelui trac, teritoriile ocupate şi chiar pe fiica acestuia ca soţie. Pentru a doua jumătate a secolului al –III – lea şi începutul secolului al –II- lea î. Hr. s-au descoperit la Histria două documente epigrafice, care atestă aexistenţa la Dunărea de Jos, mai ales în zonele de sud ale Moldovei şi nord-estul Munteniei, a doi regi (basilei) de origine getică şi anume Zalmodegikos şi Remaxos. Scriitorul antic Trogus Pompeius, ne relatează în Istoria lui Filip despre regele geto-dac Oroles care stăpânea prin părţile Moldovei, că îşi pedepseşte supuşii pentru faptul că nu au luptat cu success împotriva bastarnilor (neam germanic)

Strabon, contemporan al lui Agrippa, care a văzut harta acestuia şi i-a citit Comentariile îi menţioneză pe daci numindu-i geţi. Vorbind despre suebi, Strabon spune că aceştia se învecinează cu geţii, iar după Germania meridională, care aparţine suebilor, “îndată urmează teritoriul geţilor, la început îngust mărginit la sud cu Istrul, în partea opusă cu munţii Pădurii Hercinice şi cuprinzând şi o parte din munţi. Apoi se lărgeşte şi se întinde spre nord până la tirageţi.” Strabon ne indică şi limita de vest a geţilor, Dunărea Mijlocie, care o găsim şi la Appian, acesta din urmă făcând diferenţa dintre cursul superior şi mijlociu unde fluvial este numit Danubius şi cursul inferior al fluviului, numit Istru. Strabon menţionează şi diferenţa de nume, unii autori numindu-i geţi pe cei care locuiesc “spre Pont şi răsărit” şi daci pe cei care locuiesc “în partea opusă, spre Germania şi izvoarele Istrului” Rezultă astfel că ai sunt un singur popor. Strabon nu ne oferă prea multe detalii despre teritoriul geţilor. Totuşi, el menţionează râul Marisos (Mureşul) care se varsă în Dunăre şi numele muntelui sfânt Cogaionon, în care se află peştera lui Zalmoxis. Despre câmpia din nordul Dunării, Strabon nu avea prea multe date, considerând regiunea dintre Marea Neagră, gurile Dunării şi Nistru ca fiind “în întregime şes şi fără ape”, regiune pe care o numeşte “pustiul geţilor


V. Pârvan ei ar putea fi un trib getic mai mic care locuia dealungul cursului mijlociu al Nistrului. Tyrageţii sunt şi ei de origine getică şi sunt localizaţi dealungul cursului inferior şi mijlociu al Nistrului. Cele mai vechi ştiri despre aceştia se păstrează în opera geografică a lui Strabon Ptolemeu enumeră mai multe neamuri printre care şi piengeţii pe care îi plasează “ lângă muntele Carpatos” Singii sunt localizaţi de V. Pârvan pe cursul inferior al Mureşului, unde era localitatea Singidava, pomenită de Ptolemeu şi identificată cu o dava. Harpii sunt neamri de origine traco –getică care au locuit la nord de Gurile Dunării, în zona dintre Prut şi Nistru. Terizii sunt un neam traco-getic pomenit de istoricul Hellanicos din Lesbos şi apoi de lexicografii biuzantini. Obulensii sunt un trib traco-getic menţionat de Ptolemeu ca locuind în partea de răsărit a provinciei romane Moesia Inferior adică în actuala Dobroge. Piarensii şi dimensii sunt tot triburi traco-getice care au fost situaţi de Ptolemeu tot în răsăritul provinciei Moesia Inferior. Sucii sunt un neam getic menţionaţi în izvoarele literare şi epigrafice, fiind semnalaţi în munţii Haemus şi spre Dunăre .] În secolul I î. Hr. are loc cel mai important eveniment din viaţa geţilor şi anume unificarea geţilor cu dacii sub conducerea lui Burebista (82-44 î. Hr.’). Putem afirma că în această perioadă statul lui Burebista atinge apogeul civilizaţiei. Întinderea stăpânirii lui Burebista este foarte mare. Însă nici un izvor literar, chiar şi în zilele noastre, nu precizează într-un mod direct limitele, hotarele întinsei stăpâniri a lui Burebista. Cu toate acestea , menţionările unor scriitori antici, contemporani sau nu a lui Burebista, ne ajută să fixăm teritoriile deţinute de de geto-daci. În continuare vom urmări graniţele de nord şi apus ale statului geto-dac în măsura pe care ne-o îngăduie izvoarele arheologice şi literare.V. Pârvan , descriind graniţele “împărăţiei” getice a lui Burebista, spunea că aceasta se întindea până în Boemia şi până lka Alpii Norici (Alpii Austriei) .Descoperirile arheologice de la Velikaja gorazdovk( un tezaur compusdin aprox.100 der imitatii după tetradrasmele lui Filip al II lea şi Alexandru cel Mare) ne dovedesc că pe teritoriul Slovaciei în sec. III-II î. Hr. locuia o populaţie getică. Despre locuirea geţilor în Slovacia şi despre soborul lui Burebista avem mărturii de la autorii antici. Unul dintre aceştia este Cezar, care delimitând hotarele germanilor, ne spune că :pădurea[Hercinică] începe de la hotarele helvetilor, nemetilor şi rauracilor Si se întinde în linie dreaptă parallel cu Dunărea, până la hotarele dacilor şi anarţilor. De aici o ia la stânga, îndirecţia opusă fluviului şi, datorită mărimii ei, atinge ţinutul multor neamuri Acelaşi lucru aflăm şi de la Strabon :”… numai că unii dintre suebi locuiesc, după cum am spus în Pădurea [Hercinică], alţii în afra ei învecinăndu-se cu ei. Continuitatea locuirii geţilor pe teritoriul de azi al Slovaciei alături de alte seminţii precum celţii poate fi urmărită, în stadiul actual al cercetării, şi după moartea lui Burebista pâ nă spre sf . sec. III şi începutul sec. IV e. n. Să urmărim în continuare hotarele de sud est si nord-est a statului lui Burebista.Despre luptele cu scordiscii singurul care ne relatează acest fapt este Strabon însă nu ştim cât anume din suprafaţa locuită de scordici a fost inclusă în statul lui Burebista. S-au făcut mai multe descoperiri de materiale getice în Iygoslavia. Unele s-au decoperit la nordul Dunării pe teritoriul Banatului sârbesc s-au găsit pe teritoril Serbiei şi Macedoniei. Locuirea geto –dacilor în sudul Dunării răsăritene în spaţiul dintre Istru şi Haemus este dovedită de descoperirile realizate de arheologii români şi bulgari(ex;aşezări şi necropole cu tezaur constannd în ceramică) Ptolemeu indică drept graniţă de est a Daciei cursul râului Siret. Spaţiul de la est de Istru şi până la Tyras, Strabon îl numeşte “stepa getică”
ARHITECTURA MILITARA

Aşezările militare îşi fac apariţia încă din timpul neoliticului. Vor lua naştere nu numai aşezările întărite cu şanţ şi val şi cele înconjurate cu ziduri seci făcute din piatră. La sf. sec VI î. Hr. se datează mari cetăţi de pământ cum est3e cea de la Stânceşti (jud. Botoşani) cercetată systematic între 1960 şi 1970.Aşezările fortificate din Moldova ce datează din sec. VI- III î. Hr. se caracterizează prin incinte de forme poligonale neregulată cu suprafaţa variind între 1,5 ha (Criveşti) şi 45 ha (Stânceşti) delimitată de jur în prejur cu valuri de pământ uneori cu şanţ adiacent. Cele mai multe dintre aşezările fortificate sunt centre econ, politice , militare şi de cult situate întotdeauna într-o zină intens locuită. Aceste aşezări erau numite de geto-daci dava şi numele unora dintre ele este înscris în texte literare antice sau inscripţii. La aceste aşezări se adaugă acele forturi întărite, cetăţi propriuzise care au un character military. Multe dintre acestea erau pet imp de pace reşedinţe ale unor personaje de seamă.Însă nu nlipsesc nici cetăţile de refugiu sau cele de mici dimensiuni cu rosturi în supravegherea unor importante căi de comunicaţie.Zidurile cetăţilor măsoară în general 3 m lăţime.Ele au 2 paramente 2 feţe alcătuit e din mari blocuri patrulatere ce măsoară 0,5-0,8 m lungime , 0,4-0,6 m lăţime şi 0,3-0,4 m lăţime.Interiorul zidurilor este alcătuit din piatră şi pământ iar legarea între paramente şi miezul zidului se realizează cu aj. unor bârne de lemn ce sunt introduce în nişte locaşuri săpate în formă de rândunică uneori aparente iar alteori ascunse. Spiritualitatea unui popor poate fi indeaproape cunoscută şi pe baza izvoarelor literare şi a celor arheologice ce ne îngăduie să cunoastem cateva dintre domeniile ştiinţei pe care le bănuim doar şi, în sfârşit pe unele le putem doar postula.Sunt contribuţii pe care geţii le-au adus la sporirea tezaurului gândirii antice. Acestora nu le-au fost stăine preocupările ştiinţifice în domenii precum :medicina, astronomia botanica etc. Pentru geţi cunoaşterea scrisului ne este dovedită de izvoarele literare dar şi arheologice. Separe că scrisul îşi făcuse apariţia înainte de domnia lui Burebista şi că nu era un apanaj al curtii regale.În satul Kiolmen s-a descoperit un mormânt tumular ce era acoperit cu 3 lespezi de piatră iar pe una din ele se aflau 2 texte în “scriptio continua” cu alphabet “boutrophedon” de tip est Iranian care ar data din secolul VI î. Hr. Despre ţinută şi vestimentaţie nu avem prea multe informaţii, doar Ovidiu ne oferă câteva informaţii sumare.Vorbind despre iarna grea de la Tomis poetul ne spune că “oamenii se feresc de gerurile grele Imbrăcând piei de animale şi pantaloni cusuţi. Era vorba despre un cojoc lucrat din piei de oaie având lâna în afară. Pe cap purta o căciulă sau o glugă tot din piei. În ceea ce priveşte religia geto –dacilor după V. Pârvan se pare că zeul unic al geţilor nu avea nume :Zalmoxis şi Gebeleizis erau doar 2 din mulţimea nesfârşită de attribute pe care le avea. Herodot ne spune că Gebeleizis era alt nume a lui Zalmoxis şi că unii dintre geţi îşi închipuie vaiţa după moarte unii pe lângă Zalmoxis şi alţii pe lânga Gebeleizis.


BIBLIOGRAFIE :

1.Arrian, Expediţia lui Alexandru, în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1978
2.Appian, Istoria romană, în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1978
3.Bejan Adrian, Măruia Liviu, Istoria şi civilizaţia geto-dacilor, I, Ed.Univ. de Vest , Timişoara, 2003
4.Boldur Alexandru, Istoria Basarabiei, ed. a II-a , Bucureşti, 1992.
5.Daicoviciu Hadrian, Dacii, Chişinău, 1991
6.Dumitrescu Vladimir, Vulpe Alexandru, Dacia înainte de Dromihete, Bucureşti, 1988
7.Herodot, Istorii, în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1978
8.Diodor din Sicilia, Bibleoteca istorică, în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1978
9.Strabon, Geografia, , în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1978
10.Strămoşii poporului român. GEto-dacii şi epoca lor., coordinator Cristian Popişteanu, Ed. Politică, Bucureşti, 1980
11.Tucidide, Războiul peloponesiac, , în Geto-dacii în izvoarele antice, culegere de texte de Preda Florentina, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1978
12.Vulpe Alexandru, Zahariade Mihail, Geto-dacii în istoria militară a lumii antice, Bucureşti, 1987.


Referat: by Criss

Reacții: 

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com