.


Două morminte faraonice, vechi de 4.300 de ani, au fost descoperite la Saqqara. Ele sugerează că necropola aflată la sud de Cairo este mult mai mare decât se credea până acum, a declarat liderul arheologilor din Egipt, Zahi Hawass. Mormintele tăiate în piatră au fost construite pentru înalţi oficiali - un responsabil pentru carierele din care se aduceau material pentru piramide, şi un altul pentru o femeie care găsea animatori pentru faraoni.
"Am anunţat o descoperire importantă la Saqqara, cea a două noi morminte care datează de acum 4.300 de ani", a declarat luni, pe situl arheologic, Zahi Hawass. "Descoperirea a două morminte reprezintă un început pentru un cimitir foarte mare", a precizat Hawass.

Descoperirea sugerează că mai sunt multe lucruri ascunse în vasta necropolă din Saqqara, aflată la 19 kilometri de capitala Cairo, informează AP.

Excavaţiile s-au focalizat în trecut doar pe o zonă de lângă cele două piramide din apropiere - Piramida în Trepte a Regelui Djoser şi cea a lui Unas, ultimul rege din cea de-a V-a Dinastie. Zona unde au fost desoperite mormintele, aflată în sud-vest, este aproape în întregime neexplorată.

"Asta înseamnă că cimitirul regal este mai mare decât credeam", a menţionat Saleh Suleiman, arheologul responsabil cu excavarea celor două morminte.

Hawass, liderul Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, a precizat că excavaţiile vor continua, iar următoarele descoperiri vor aduce mai multă lumină asupra Dinastiilor a V-a şi a VI-a ale Vechiului Regat, care au fost la putere acum 4.000 de ani.

Unul din morminte, cu o lăţime de aproape un metru şi cu o lungime de 2,51 metri, are inscripţionată o descriere asupra intrării, în care este vorba despre un bărbat, Yaamat, cel pentru care a fost construit. Al doilea mormânt este dublu ca mărime şi include inscripţii şi o imagine a unei femei şezânde.

Excavaţiile de la Saqqara au început acum aproape 150 de ani şi au dezvăluit o vastă necropolă, cu piramide, morminte şi complexe funerare, majoritatea datând din Vechiul Regat, dar incluzând şi situri din epoca romană.

În ciuda zecilor de ani de excavaţii, tot timpul sunt realizate noi descoperiri. În noiembrie, Hawass a anunţat descoperirea unei noi piramide în Saqqara, a 118-a din Egipt şi a 12-a din necropolă.

Potrivit lui Hawass, doar 30% din monumentele egiptene au fost găsite, celelalte zăcând încă sub nisipuri.
Sursa: Realitatea TV

Reacții: 

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com

căutare personalizată

Caricatura zilei!!

caricaturi,benzi desenate,caricatura zilei

Vremea în Bârlad!!

.