.

Demonstratie anti-avort si anti-homosexuali, in Douala

Publicat de Criss marți, iulie 14, 2009


Arhiepiscopul de Douala (sud), Cardinalul Christian Tumi, şi mii de oameni au participat sâmbătă, 11 iulie 2009, la un marş împotriva avortului şi a homosexualităţii, răspunzând astfel apelului Bisericii Catolice din Camerun, au spus surse AFP.

Evenimentul, monitorizat de poliţie, a avut loc fără incidente şi s-a bucurat de participarea a 20.000 de oameni, conform Arhiepiscopiei de Douala, care a organizat marşul. Această cifră nu a putut fi verificată de poliţie. Martorii au făcut însă unele estimări. 

Protestatarii, din diverse parohii, “au fost văzuţi în principalele intersecţii din oraş, înainte de a se aduna la catedrală, unde a avut loc o messă”, a declarat abatele Mbem André, un oficial al Arhiepiscopiei de Douala .

Marşul a fost un protest “faţă de ratificarea de către Camerun a protocolului Maputo”, a spus abatele Mbem, referindu-se la un text cu privire la drepturile femeilor, ratificat în luna mai de Yaoundé. Potrivit acestuia, “s-ar putea deschide calea pentru legalizarea avortului şi a homosexualităţii”, interzise în ţară.

După messă, o delegaţie condusă de cardinalul Tumi a oferit o cerere “cu 30.000 de semnături, guvernatorului regiunii, Fai Yengo Francis”, spre a fi transmisa Preşedintelui Republicii, a mai spus el.

La sfârşitul lunii iunie, Conferinţa Naţională Episcopală a criticat un articol din Protocolul Maputo, care permite “avortul medical”, în anumite situaţii. Conferinţa nu a luat şi o poziţie cu privire la homosexualitate.

În Camerun, avortul este permis doar în cazuri de viol sau atunci cand viaţa femeii este în pericol. Legislaţia incriminează practicile homosexuale, prevăzând sancţiuni de până la cinci ani de închisoare. Sursa: LacasuriOrtodoxe.com

Reacții: 

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com

căutare personalizată

Caricatura zilei!!

caricaturi,benzi desenate,caricatura zilei

Vremea în Bârlad!!

.