.

FARC au incercat sa isi procure rachete sol-aer rusesti

Publicat de Criss marți, iulie 14, 2009


Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) au încercat să achiziţioneze circa 20 de rachete sol-aer de fabricaţie rusească, de tip IGLA-S24, cu o rază de acţiune de şase kilometri, prin intermediul unor contacte în Venezuela, anunţa duminică El Tiempo.

Potrivit acestui cotidian columbian, membri din cadrul Guvernului “cu responsabilităţi foarte înalte” au dat asigurări că, potrivit unor informaţii fiabile, FARC ar fi încheiat o tranzacţie în vederea achiziţionării acestor arme. 

Serviciile de informaţii columbiene au putut stabili că trei reprezentanţi ai FARC din străinătate au făcut schimb de informaţii cu privire la aceste rachete în decembrie 2008, şi că servicii de informaţii străine erau, de asemenea, la curent cu aceste eventuale negocieri.

Luciano Martin, cunoscut şi ca Ivan Marquez, unul dintre membrii biroului politic, ar fi fost însărcinat cu purtarea acestor negocieri, precizează cotidianul, amintind că acesta s-ar afla în Venezuela, potrivit serviciilor de spionaj.

“Până la această dată, nu există nicio confirmare cu privire la sosirea” acestor arme pe teritoriul columbian, precizează cotidianul, iar “ameninţare potenţială a fost prezentată piloţilor forţelor aeriene şi terestre”.

Armata columbiană, care s-a consolidat foarte mult de la venirea la putere, în 2002, a preşedintelui Alvaro Uribe, datorează superiorităţii sale aeriene o parte dintre succesele sale în faţa trupelor de gherilă din cadrul FARC, care ar cuprinde în continuare între 6.000 şi 10.000 de combatanţi, potrivit unor estimări.

O sursă guvernamentală a declarat pentru cotidian că tranzacţia este cunoscută la Caracas, care a promis să “efectueze o anchetă asupra acestui subiect”. Sursa: Mediafax

Reacții: 

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com

căutare personalizată

Caricatura zilei!!

caricaturi,benzi desenate,caricatura zilei

Vremea în Bârlad!!

.