.

India si Rusia finalizeaza proiectarea noului modul lunar

Publicat de Criss sâmbătă, august 22, 2009


Conform ziarului Indian Express, India şi Rusia au finalizat proiectarea unui al doilea modul desitnat orbitei Lunii, care urmează să ie lansat în 2011-2012.

Ziarul l-a citat pe Madhavan Nair, preşedinte al Organizaţiei Indiene pentru Cercetare Spaţială (ISRO), care ar fi declarat duminica trecuta în Bangalore că „Exact acum, proiectul a fost completat. Am avut o inspecţie comună cu oamenii de ştiinţă ruşi.” „Următorul pas va fi construcţia prtotipului, care va începe anul următor.” 

Chandrayaan 2 este cea de-a doua misiune lunară a Indiei care „consta dintr-un modul orbital şi un modul lunar care va transporta un sistem de aselenizare până pe Traiectoriea pentru Transfer Lunar (LTT)” a declarat oficialul indian.

Rusia este responsabilă pentru proiectarea şi construcţia unui aselenizator şi a unui vehicul lunar care va fi capabil să culeagă mostre de sol lunar, să le anaşizeze şi să trimită datele înapoi pe pământ ISRO şi Agenţia Spaţială Federală Rusă au semnat în noiembrie 2007 înţelegerea de a lucra împreună la proiectul Chandrayaan 2.

Lansarea cu succes a modulului Chandrayaan 1 la bordul rachetei PLSV-C11 de fabricaţie indiană a făcut din India cea de-a treia ţară asiatică care a trimis o spndă fără echipaj uman către cel mai mare satelit al Pământului, după Japonia şi China. Nava spaţială de 1304kg a fost echipată cu 10 instrumente ştiinţifice destinate studierii lunii de pe o orbită de 100km. Cinci dintre instrumente a foust contruite în India, în timp ce alte cinci au fost rezultatul cooperării cu Europa şi SUA.

Pe durata de doi ani a viitoarei misiuni, satelitul va realiza o hartă tridimensională detaliată a suprafeţei lunare şi va analiza compoziţia chimică a solului. Scoul primar este descoperirea apei, pe lângă magnesiu, aluminiu, siliciu şi titaniu, precum şi elementele radioactive radon, uraniu şi thoriu.

Şeful ISRO a declarat duminică faptul că 95% dintre obiectivele ştiinţifice ale Chandrayaan 1 au fost realizate în ciuda defectării unui dintre senzorii de la bordul modulului. Sursa: frontpress.ro

Reacții: 

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com

căutare personalizată

Caricatura zilei!!

caricaturi,benzi desenate,caricatura zilei

Vremea în Bârlad!!

.