.

De la exorcism la botezul morţilor

Publicat de Criss joi, februarie 04, 2010


Lumea e plină de tradiţii bizare, multe dintre ele sunt acum parte a istoriei diverselor popoare.


Exorcismul

Exorcismul este o practică religioasă la care sunt supuse persoanele posedate pentru a scoate demonii din acestea. Această practică este veche şi este încă întâlnită în multe religii, cel mai des însă în cadrul Bisericilor Ortodoxă si Catolică.

Ceremoniile de exorcizare pot fi practicate doar de un înalt prelat şi numai după o examinare medicală amănunţită care să excludă posibilitatea unei boli psihice.

Kaparot

Este un ritual religios evreiesc care este parciticat în preajma marilor sărbători. Constă în învârtirea unui pui de găină de trei ori în jurul capului unei persoane ceea ce simbolizează transferul păcatelor respectivei persoane asupra puiului. Puiul este apoi sacrificat, iar carnea acestuia este împărţită săracilor. Ritualul este precedat de citirea Psalmilor.

Şamanismul

Se referă la o serie de convingeri şi practici religioase care au ca obiect comunicarea cu lumea spiritelor. Practicanţii şamanismului susţin că pot diagnostica şi vindeca diverse afecţiuni şi că au puterea de a produce suferinţă. Despre şamani se spune că au puterea de a controla vremea, că pot prezice viitorul, că pot interpreta visele şi că pot călători în lumea de dincolo.

Botezul pentru morţi

Este o practică religioasă a mormonilor, care constă în botezarea unei persoane în viaţă, în numele unei persoane decedate. Acest ritual este practicat din 1840 în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Mormonii cred că toţi morţii vor primi ocazia de a auzi evanghelia în lumea spiritelor şi că fiecare persoană care acceptă mesajul salvării în lumea spiritelor poate să primească un botez făcut pentru ei de către un membru viu al bisericii într-un templu.

Mormonii încearcă să-şi găsească datele străbunilor şi ale altora, pentru a se boteza din partea lor şi a le da ocazia să primească plenitudinea de salvare, dar cred ca morţii au capacitatea de a decide dacă vor accepta acest botez sau nu.

Digambara

Digambara este una dintre cele două secte ale Jainismului. Adepţii Digambara acceptă nudul ca formă ascetică considerând că hainele lor sunt cele patru puncte cardinale, că ei sunt "îmbrăcaţi în cer". Jainiştii Digambar nu îmbracă veşminte deoarece consideră că ele sunt la fel ca toate celelalte posesii materiale, crescând dependenţa faţă de lumea faptică şi dorinţa de a avea bogăţii, dorinţă care va duce mereu la durere şi dezamăgire.

Călugăriţele jainiste (Sadhvis) se îmbracă în alb, însă credincioşii Digambar cred că ele nu pot atinge moksha (izbăvirea) în aceasta viaţă, din cauza neputinţei de a umbla dezbrăcate.

Niqab, vălul islamic

Niqab-ul este vălul care acoperă faţa, purtat de unele femei msulmane. Niqab-ul este privit diferit de diversele şcoli de jurisprudenţă islamică. Unele îl consideră obligatoriu, altele îl recomandă, în vreme ce unele îl interzic.

Refuzul transfuziilor de sânge

O doctrină fundamentală a Martorilor lui Iehova susţine că Biblia interzice consumul, păstrarea şi transfuzia de sânge, inclusiv în cazurile de urgenţe medicale.

Această doctrină a fost introdusă în 1945 şi este acceptată de majoritatea credincioşilor.

Sursa: Realitatea.net


Reacții: 

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com