.

160 de morţi în urma prăbuşirii unui avion în India!

Publicat de Criss sâmbătă, mai 22, 2010

Un avion al companiei Air India cu 165 de pasageri la bord s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţă. Update: Unul dintre supravieţuitorii accidentului, un copil în vârstă de şapte ani, a decedat din cauza rănilor suferite, a anunţat poliţia indiană.

Cel puţin opt persoane au supravieţuit după accidentul aviatic din sudul Indiei, unde un avion de linie cu 166 de persoane la bord s-a prăbuşit sâmbătă dimineaţă, a anunţat compania aeriană Air India, citată de AFP.

Unul dintre supravieţuitorii accidentului, un copil în vârstă de şapte ani, a decedat din cauza rănilor suferite, a anunţat poliţia indiană

"Air India depune eforturi pentru a confirma numărul victimelor", a declarat Anup Shrivasta, director de resurse umane al companiei Air India.

Potrivit companiei, printre cei 160 de pasageri se aflau 137 de adulţi, nouă copii şi patru bebeluşi. Naţionalitatea lor nu este cunoscută încă, dar pilotul a fost identificat ca fiind un britanic de origine sârbă, Z. Glusica, care fusese angajat de Air India în urmă cu doi ani.

Aeronava venea din Dubai. Un supravieţuitor al accidentului aviatic din India a declarat pentru CNN că avionul a aterizat bine, înainte de a începe să vibreze puternic şi de a se rupe în două. Potrivit acestuia, în avion a izbucnit mai întâi un incendiu mic, după care, o explozie puternică a provocat unul de proporţii.

Avionul s-a rupt în bucăţi în momentul accidentul şi era în flăcări atunci când au ajuns echipele de salvare. Acestea au încercat să stingă incendiul pulverizând spumă. Maşinile de salvare şi pompierii ajung cu dificultate la locul accidentului, greu accesibil din cauza terenului deluros.

Potrivit martorilor oculari, avionul a atins pista corect, dar nu s-a putut opri, din cauză că pe jos era ud, şi a alunecat în prăpastia de la marginea aeroportului. Aeroportul Mangalore se află într-o zonă deluroasă, ceea ce, potrivit experţilor, nu le lasă piloţilor loc de greşeală.

Turnul de control nu a primit semnale de alarmă de la pilotul aparatului, în timpul manevrelor de aterizare. De altfel, pilotul, un sârb, avea multă experienţă şi mai aterizase pe pista respectivă.

În prezent se vehiculează ipoteza că un cauciuc a explodat, ceea ce ar fi făcut ca avionul să alunece. Autorităţile indiene au deschis o linie telefonică de urgenţă pentru rudele persoanelor aflate la bord.

Vizibilitatea era mai mică de trei kilometri pe aeroport în momentul accidentului, a declarat meteorologul CNN.

Ultimul accident major din India a avut loc la Patna, în iulie 2000, provocând moartea a cel puţin 50 de persoane.

Cel mai grav accident aviatic din India s-a produs în 1996, când două aeronave, una din Kazahstan şi un avion de linie saudit, s-au ciocnit în zbor în apropiere de New Delhi, provocând moartea a 349 de persoane.

Vedeti video :

Sursa: Realitatea.net

Reacții: 

Totalul afișărilor de pagină

Feed

Powered by Descopera Travel

dictionar-roman.com

căutare personalizată

Caricatura zilei!!

caricaturi,benzi desenate,caricatura zilei

Vremea în Bârlad!!

.